Fără pretenția de a aborda problema în mod complet sau definitiv, voi exprima opinia cu privire la perspectiva evaluării profesorilor (și) prin intermediul principalilor beneficiari – elevii.
Că e nevoie ca profesorii să fie evaluați de mai mulți factori și din mai multe perspective, nu încape îndoială, obținerea și oferirea de feedback este mai mult decât necesară. Că asupra procedurilor, mecanismelor, efectelor de toate felurile merită discutat, asta e o altă poveste. Nu întotdeauna și peste tot evaluarea este fidelă și obiectivă iar efectele sunt benefice pentru sistem sau pentru profesori.
Ca o observație de început, amintim faptul că nevoia de evaluare și de a obține un feedback, atât din exterior cât și de la cel ce face acțiunea, este veche de când e școală pe pământ. Orice profesor devotat meseriei pe care o reprezintă dorește să afle cam ce, cum, cât face. Desigur, dincolo de pârghiile ad-hoc de evaluare sau autoevaluare, ce se instituie oră de oră, zi de zi etc., și care funcționează natural, continuu, s-au statornicit în timp și proceduri formale administrate de conducerea școlii, inspectorate, alte entități evaluative. Nu problema evaluării se pune, ci cine o face, cum anume, pentru ce metode, cu ce consecințe.
Evaluarea profesorilor este o operație complexă, ce antrenează o metodologie anume, o pluralitate de factori, pârghii și foruri specializate, mecanisme și proceduri verificate. O astfel de evaluare presupune mecanisme ce intră în rol succesiv, multi-modal, plurifactorial. În niciun caz, nu putem gândi evaluarea profesorilor printr-un singur factor, cum ar fi elevii, părinții etc., ci printr-un mecanism cumulativ și integrativ, despre care nu vom vorbi acum.
Cât privește nevoia de feedback, asta e în firea oricărui proces interactiv, în care se comunică valori, se tranzacționează roluri, așteptări, chemări. Referitor la evaluarea procesului educativ de către elevi și la obținerea de informații care să conducă la constatări și prefigurări de trasee mai bune, iarăși lucrurile par a fi în regulă. Este necesar ca să cunoaștem și așteptările, dorințele și reprezentările elevilor despre activitatea care îi vizează zi de zi. Cu alte cuvinte, e bine să obținem date și de la elevi privind calitatea procesului didactic – din punctul lor de vedere. Că aceste date obținute sunt valide, corecte, obiective, valorificate etc., depinde de felul cum este administrată această interpelare, de instrumentele de chestionare utilizate, de dimensiunile, conținutul și forma de explicitare a întrebărilor etc.
Așadar, ca în orice tip de evaluare trebuie stabilite niște prealabile: care sunt obiectivele evaluării (stimulativă, corectivă, sancționatorie…), care sunt funcțiile acestui proces (constativă, predictivă, anticipativă, selectivă, de ierarhizare a profesorilor, de decizie etc.), care sunt dimensiunile care vor fi evaluate (stăpânirea conținuturilor, capacitatea de comunicare sau relaționare, creativitatea didactică etc.), prin ce pârghii sau instrumente se încearcă măsurarea performanțelor didactice, cum vor fi operaționalizate dimensiunile vizate de evaluare prin întrebări corespunzătoare astfel încât acestea să fie înțelese de către elevi și să conducă la răspunsuri relevante, cum vor fi utilizate rezultatele evaluării la nivel de cadru didactic, unitate de învățământ, sistem, care va fi referențialul de timp evaluat (situația pandemică actuală, normalitatea pe care o așteptăm?) etc. etc.
Întâi de toate, trebuie căzut de acord că o astfel de evaluare este necesară și se dovedește a fi benefică în măsura în care se vizează îmbunătățirea proceselor educaționale, dorința de dezvoltare profesională, deschiderea și transparența prestațiilor didactice. A suspecta că în spatele acestor propuneri se ascund tendințe distructive ale „ocultei mondiale”, malversațiuni dușmănoase la adresa învățământului românesc etc. constituie gesturi radicale, discutabile, chiar hilare.
Dacă vom cădea de acord că e nevoie de o astfel de evaluare, apoi să o facem profesionist și cu bună credință, excluzând heirupisme, amatorisme, voluntarisme de partid sau de alt gen, ajungând la uzanțe sau instrumentalizări de ordin ideologic, politic, strategic. Calitatea pregătirii profesorilor este o consecință a unei dinamici sociale și a unui etos existent la un moment dat (economic, politic) care îngăduie și scăderi, deraieri, defecțiuni. Corpul profesoral nu poate fi mai bun decât lumea în care acesta se formează sau activează la un moment dat. Avem mulți profesori dedicați, serioși, exigenți – respectați de elevi, de părinți, după cum avem și o serie de oameni nechemați, farsori, periculoși care nu au ce căuta în sistem.
Considerăm că, mai întâi, trebuie stabilite dimensiunile ce merită sau pot fi evaluate (5-6 mai relevante) cum ar fi:
- Explicitarea și adaptarea conținuturilor la posibilitățile, nevoile, așteptările elevilor (prin esențializarea ideilor principale, apelul la exemple relevante, logicitate explicativă, putere argumentativă etc.);
- Comunicabilitate, afabilitate relațională, respectare și înțelegere a preopinentului – elevul;
- Flexibilitate strategică, diversitate a formelor de organizare și stimulare a învățării;
- Realism, imparțialitate și corectitudine în stabilirea sarcinilor și evaluarea rezultatelor învățării;
- Întărirea de către profesor a tuturor progreselor și a inițiativelor elevilor în materie de informare și formare;
- Acordarea de sprijin, consiliere, suport informativ, material, simbolic, psihologic elevilor săi;
- Conduite didactice probate sau dezirabile ale profesorului apreciate/dorite de elev etc.;
- Incidența ca model al cadrului didactic asupra dezvoltării personalității elevului etc. etc.
Apoi, ar urma operaționalizarea acestor dimensiuni la nivelul unor întrebări calibrate pe înțelesul elevilor, prin expresii convenabile, diferențiate pe niveluri de învățământ sau de vârstă (ciclul primar, gimnazial, liceal), care să vizeze (conserve) dimensiunea evaluată. Asta ar însemna ca una și aceeași dimensiune să fie acoperită prin mai multe întrebări. Formularea întrebărilor se va face prin termeni care să țintească conduite reperabile și recognoscibile pentru diferitele categorii de elevi și nu aspecte absconse, tehnice, de „culise”, exprimate prin limbaj tehnic, psihopedagogic, pe care doar profesorii le înțeleg sau depistează. În una dintre variantele de chestionar care a circulat în aceste zile întrebările sunt incorect formulate, ca și când elevii ar stăpâni toate subtilitățile proceselor didactice și ar dispune de capabilități de evaluare pedagogică.
Desigur, evaluarea profesorilor prin elevi nu este problema numărul unu a învățământului nostru, dar mai devreme sau mai târziu problema trebuie abordată în mod frontal. Bine ar fi fost dacă totul s-ar fi gândit la nivel de întreg, integrativ, toate componentele să fi rezonat sau să se fi construit organic, dintru început. Nu-i nimic, se poate „lipi” această strategie alături de celelalte, măcar și din simplul motiv de a vedea ce și cum. Nu ar strica, însă, o perioadă de pilotare, de monitorizare, evaluare și redimensionare din mers, pentru a repera posibilități de perfectare sau a elimina sau diminua eventuale efecte perverse (asta ar putea-o stabili factorii de decizie).
Eu cred că merită să decelăm un sistem de evaluare a profesorilor (și) prin prisma elevilor. Încet, profesionist, cu pricepere și gânduri de mai bine. Iar dacă va fi ca grila de evaluare sau rezultatele acestei „examinări” să fie manipulate de mai știu ce interese sau interpretări, nu-i bai. Profesorii, ei înșiși sau prin reprezentanții lor, vor găsi ac de cojocul celor care se dedau la acest joc.
Să concluzionăm:
E posibil să se facă evaluarea profesorilor și prin intermediul elevilor? Da, e posibil și la un moment dat va deveni chiar necesar.
Care va fi scopul și consecințele acestei evaluări? Unul de cunoaștere a propriei prestații didactice, de ameliorare și perfectare a viitoarelor demersuri. Un proces care să eficientizeze, nu să birocratizeze.
Vor fi contabilizate rezultatele evaluării în fișa de evaluare finală a activității profesionale? Nu, un astfel de rezultat devine relevant doar pentru profesor sau instituția unde lucrează având un caracter intern, colegial, explorator, profilactic în raport, de pildă, cu nevoile de formare continuă a cadrului didactic.
Pot fi generate ierarhii sau palmaresuri credibile ale profesorilor pe seama rezultatelor obținute în urma acestor evaluări? In niciun caz, acestea sunt atribuiri valorice circumstanțiale, relative, valabile eventual la nivelul instituțiilor școlare de bază și nu la nivel de sistem. În plus, trebuie avută în vedere și dimensiunea deontologică.
E bine să generăm acum o metodologie și o procedură de evaluare a profesorilor? Aș începe acum demersul dar aș amâna puțin derularea efectivă, după ce trecem de pandemie, perioada de referință actuală fiind nerelevantă din perspectiva acurateței criteriilor și a dimensiunilor didactice standard acoperite de cadrele didactice.
Merită să discutăm, pe mai departe, despre evaluarea profesorilor prin beneficiari, chiar dacă nu toți profesorii sunt de acord sau perspectiva ar aduce stres? Da, merită, e un semn și moment ce pot declanșa mai multă reflecție și responsabilitate în legătură cu calitatea formării elevilor și a profesorilor, deopotrivă.