Evenimentele de la Paris, din zilele din urmă, dincolo de tragismul lor, repun în discuție diferențele sau contrarietățile în ceea ce privește poziționarea diferiților actori față de registrele culturale, mai cu seamă cele religioase. Reiese cu pregnanță faptul că lipsa sau deficitul de cultură și educație religioasă, printre altele, poate să conducă la comportamente reprobabile sau atrocități inadmisibile.
Omenirea deține un patrimoniu simbolic imens – diferențiat, parcelat, contradictoriu – iar gestionarea acestuia ridică numeroase probleme. Logicile de raportare la acesta precum și mărcile de identificare sau implicațiile de ordin practic asupra vieții individuale și sociale pot fi diferite de la un corpus socio-spiritual la altul. Unul și același gest poate avea rezonanțe diferite, chiar diametral opuse, în funcție de sensibilitățile sau pozițiile celor ce se raportează la ele. Până la urmă, se ajunge la concluzia existenței în fiecare cultură a unui „nucleu” spiritual ingenuu, incomunicabil și impenetrabil, ce ține de propriul respectivului construct spiritual, care nu poate fi trăit prin experimentare proprie, ci doar cunoscut, respectat sau contemplat. Lipsa de informare și de educație corespunzătoare, în materie de administrare a acestor „daturi” spirituale, poate să conducă la monstruozități comportamentale, tensiuni sociale, războaie.
Orice raportare autentică la un ansamblu spiritual (o religie, de pildă), inclusiv prin interiorizare și trăire, presupune informare, conștientizare, responsabilizare. Asumarea unei credințe religioase nu trebuie făcută în mod mecanic, nereflectat, de la sine, prin contagiune, imitație, (a se vedea articolul integral aici: http://ziarullumina.ro/societate/carenta-de-cultura-si-educatie-religioasa-naste-monstri )