O nouă reglementare a educației, în cazul învățământului nostru, e binevenită. Mai ales că ultima variantă (cea din 2011) a fost atât de mult „hăcuită”, updatată, „adusă la zi”, atât de radical, că nu se mai recunoaște la față în raport cu varianta inițială. Oportunitatea unei noi viziuni ar fi justificată atât de dinamica procesuală specifică, cât și de nevoia de a avea la dispoziție un construct normativ coerent, corelat cu realitatea, comprehensibil și ușor de aplicat. Cu o condiție suplimentară, totuși: să vină cu un bagaj normativ nou, cu o anumită filosofie și contur identitar.
Cum de obicei o astfel de întreprindere se anunță, cu surle și trâmbițe, că va fi supusă dezbaterii publice, caut proiectul de lege să constat despre ce este vorba. Greu de găsit! În mod normal, ca director de departament care se ocupă cu formarea profesorilor, ar fi trebuit să îmi fi parvenit deja – pe canalele specifice – pe birou. Caut pe saitul ministerului. De negăsit! Mă aventurez în spațiul virtual și o găsesc ca o anexă/trimitere de la un articol care discută despre problemă. Nu am siguranța că e varianta supusă dezbaterii (se zice că e varianta trimisă de la Senat sindicatelor și sună cam așa: „Legea educației naționale și a Statutului personalului didactic”).
La o primă citire, cu excepția preambulului – care mă intrigă – textul legii îmi pare, în mare parte, cunoscut, reiterând, într-un mod amalgamat și indistinct, filosofii, proiecții și strategii trecute sau prezente. Încerc să depistez „continuități” sau „noutăți”. Aflu, de pildă (din preambul), ca un element de continuitate, că „misiunea asumată de lege este de formare, prin educație, a infrastructurii mentale a societății românești, în acord cu noile cerințe”. Frumoasă misie: profetică, totalizantă, salvatoare! Numai că doar mintea și bagajul informațional sunt vizate…Tot aici aflăm că „în România educația este prima prioritate națională”. Ne întrebăm, desigur, care ar fi a doua prioritate, a treia, a patra… În rest, expresii uzitate, obosite, șablonizate gen „generare sustenabilă a unei resurse umane naționale înalt competitive”, „formarea personalității autonome, creative și cu spirit de inițiativă”, „participarea cetățenească activă în societate”, „învățarea pe tot parcursul vieții” etc. Iar în ce privește idealul educativ, el rămâne același, la fel de evanescent și „înlemnit” în cuvinte mobilizatoare, ademenitoare, care sună bine…
Aflăm, de asemenea, că se dorește revenirea clasei pregătitoare la grădiniță, ceea ce, din nou, ar zdruncina sistemul, la nivel administrativ, procesual și material, după ce tocmai s-a așezat în matca preconizată de vechea lege. Nu-i nimic, revenim de unde am plecat, ignorând consecințele și reverberațiile pentru copii, părinți, profesori. Formăm și re-formăm sistemul până s-alege praful din el!
În ce privește studiul Religiei în școală, subiectul nu este corelat cu ultimele reglări normative și nu este explicitată o re-definire în acord cu acte normative sau metodologice ce pot să apară de acum încolo, cunoscându-se că această chestiune nu este încă tranșată legislativ (prin reglementări secundare de ordin metodologic etc.). Poate că la nivelul legii ar fi fost necesar un enunț principial cu trimiteri către reglări ulterioare, contextuale, deschise.
Evaluările preconizate la sfârșitul unor intervale de școlaritate rămân pe mai departe, având un caracter sumativ, formativ și reglator, oferind date pentru reformarea din mers a practicilor didactice. Un paradox care se menține constă în aceea că în timp ce evaluările țintesc progresiv competențe transdisciplinare și integrate, curricula rămâne organizată pe mai departe într-o manieră monodisciplinară. Nu poți pretinde de la beneficiarii sistemului de educație altceva decât acesta este pregătit să ofere. O astfel de orientare a curriculumului dar și a corpului profesoral trebuia prefigurată demult.
Normări interesante și necesare se mențin și în ce privește învățământul profesional, învățământul pentru persoanele aparținând minorităților naționale, învățământul special și special integrat, învățământul pentru copiii și tinerii capabili de performanțe înalte, programul „Școala după școală”, alternativele educaționale, învățământul particular și confesional. O relaxare bine venită, care, de asemenea, se menține din vechea lege, o sesizăm la nivelul reglărilor explicitate de programa școlară. Pentru fiecare disciplină și domeniu de studiu, aceasta acoperă tematic 75% din orele de predare și evaluare, lăsând la dispoziția cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu prin extensii, particularizări, aplicații diferențiate. În funcție de caracteristicile elevilor și de strategia școlii din care face parte, profesorul decide dacă procentul de 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu este folosit pentru învățare remedială, în cazul copiilor cu probleme speciale, pentru consolidarea cunoștințelor sau pentru stimularea elevilor capabili de performanțe superioare, conform unor planuri individuale de învățare elaborate pentru fiecare caz în parte.
Noutăți surprindem în ce privește formarea și perfecționarea profesorilor. Pregătirea pedagogică începe încă din primii trei ani de facultate printr-un modul pedagogic de 45 de credite, reprezentând precondiția de acces la masteratul didactic. Se revine deci, ca formulă de pregătire psihopedagogică, la masterul didactic, care, însă, nu este prefigurat suficient și nu se corelează cu masterul profesional (este simultan, succesiv, substitutiv acestuia?). Definitivarea capătă alte contururi, fiind legată de absolvirea masterului didactic, devenind un examen de dizertație pentru fixarea în învățământ, adăugându-se procedurilor deja existente și o susținere a unei lucrări (științifice, metodice?) în universități. Se precizează, de asemenea, că profesorilor angajați cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de dizertație pentru definitivare în învățământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administrație din unitatea de învățământ respectivă, în condițiile legii.
Conchidem că actualul proiect nu este suficient de integrativ și congruent și vine cu numeroase „umbre” sau ambiguități care adâncesc improbabilitatea și voluntarismul decizional. Este un act normativ „cuminte”, în același timp cumulativ, osmotic, sincretic, satisfăcând, aparent, cerințe și ambiții din toate direcțiile. El nu este inovativ sau revoluționar, nu zdruncină cu nimic din ceea ce deja se întâmplă și poate fi un reflex al unei epoci „copy paste” de care nu mai scăpăm. Pare a fi cumva un cadru „acompaniator” și „ascultător” al realităților, subordonat acestora, și nu unul care să o ia înaintea proceselor, reformându-le. Realitatea însă e mai complexă și ne obligă la altceva mai revoluționar. Din păcate, autorii acestui proiect (cine or fi oare?) nu dovedesc suficient curaj.
Nu ar fi rău ca un astfel de construct legislativ să fie generat printr-un efort trans-partinic, așezat, metodic, să dovedească re-activitate în raport cu noile realități, să angajeze, într-un mod transparent, nu doar exponenți ai legislativului, ci și reprezentanți ai celor din sistem care activează la diferite niveluri, punând la treabă și valorizând oameni cu chip, nume și (chiar) re-nume.