Cuvânt-înainte
Cartea de față este un summum reflexiv, editat în timp, experiențial, meditativ, scriptic, de-a lungul carierei de profesor de pedagogie la universitatea ieșeană, care primește acum o nouă asamblare, procesare, focalizare și nuanțare. În mai toate luările noastre de poziție, prin lucrările anterioare, componenta filosofică a însoțit perspectivele pe care le-am etalat – fie în legătură cu chestiuni precise, didactice, tehnice, de teorie a educației, de metodologia predării, de evaluare etc., fie în cele în care reflecția explicită a prevalat prin tematica abordată sau modul de vizare. A venit timpul să detașăm aceste poziționări de natură refle-xiv-valorizantă, să le culegem într-un volum separat – sperăm unitar – și să le punem într-o nouă lumină, cu o pregnanță ideatică, o corelare logică sau o consecuție tematică diferită.
Unele secvențe ce urmează sunt cu totul noi, altele sunt reluări îmbogățite și resemnificate într-un nou cuprins ce își arogă demnitatea explicită de poziționare sau interpretare filosofică. Dintotdeauna am însoțit discursul pedagogic cu o rabatere ideatică – asta explicându-se și prin formarea noastră inițială în zona pregătirii filosofice. Secvențele reflexive de care pomeneam au fost editate, în timp, oarecum fulgurant, tranzitoriu, în funcție de temele exprese tratate. Acum, perspectiva integrativă a fost urmărită manifest, deliberat, poziționările prezente (la care se pot adăuga și altele, la următoarele reeditări) adunând și cuplând intervenții problematizante, dubitative, reflexive.
Trebuie să recunoaștem că lucrarea de față se constituie ca un omagiu pentru toți educatorii pe care i-am format sau de la care am avut de învățat în timp, alcătuit cu prilejul retragerii noastre academice (cel puțin formale), odată cu împlinirea unei vârste. Știm că se poartă, deseori, cu aceste prilejuri, volume omagiale (ceea ce nu este rău), dar opțiunea noastră este pentru un marcaj de altă natură. Această carte le este dedicată miilor de foști studenți și profesorilor cu care am lucrat și am interacționat, direct sau indirect, și pentru care devenirea și sensul nostru existențial au primit consistență, bucurie, fericire. E un semn de onestă returnare, de restituire personală pe care o ofer pentru etosul pe care l-am primit de la cei cu care am lucrat de-a lungul vremii (profesorii mei, colegi, studenți, profesori de toate specializările, membri ai familiei, prieteni). E un mod special de a sărbători și a vă sărbători.
Freamătul ideatic care transpare din această carte nu ar fi existat fără fermentul unei conexiuni sporitoare cu interlocutorii noștri, pentru că orice contact sau relație umană este încărcată și sedimentează un etos paideic. Toate contextele, întâlnirile, schimburile de idei sau stări sunt sau devin prilejuri de învățare, de înnobilare; toate pot produce modificări ce conduc la plusuri sau bucurii spirituale între protagoniști. Educația se face nu numaidecât magistral, în sălile de clasă, ci și îndeobște în contactele de zi cu zi, în întâlniri considerate de rutină, profesionale sau personale, propuse sau întâmplătoare, „mici și neînsemnate”. Și din aceste experiențe înveți, nu numai doct, din tratate, în amfiteatre și biblioteci, inclusiv despre ce este educația, cum trebuie făcută, care este sensul ei. Mărturisesc că din acest punct de vedere am avut și încă mai am de învățat.
Mai facem precizarea că imboldul totalizator de a recupera poziționările reflexive expuse de-a lungul vremii, dar și eliminarea temerilor (pe care nu le mai am) de a nu aluneca în autocitare (cum se incriminează acum) ne-au dat frâu liber să fructificăm idei pe care le-am mai exprimat cândva – dar răsfirat, nesistematizat, prin diferite cărți, studii, articole, inclusiv în poziționări transmise în mediul virtual. De altfel, în nota de mai jos, dar și în bibliografie, vom „denunța” o parte dintre sursele de origine. Credința noastră este că o concepție și o viziune despre educație se structurează cumulativ, prin semnificări repetate, reiterări, reveniri, revizuiri, repoziționări. Stratificarea ideatică incumbă reluări, reasamblări, delimitări, eliminări, adăugiri. Tabloul unei perspective asupra educației nu se zămislește „instant”, definitiv, ci prin procesări îndelungi, dificile, prin continuități și revalidări reflexive, prin alte „zbateri” ideatice. Avem sentimentul că, prin reluare sau o nouă citire a ceea ce urmează (lucru probat deja cu fiecare lecturare a manuscrisului cărții de față), alte intervenții se adaugă, noi nuanțări se impun, piste diferite se deschid.
E posibil ca unii dintre cititori să nu guste expozeul teoretic ce urmează. Înrădăcinați într-o procesualitate complicată cum este educația, interesul pentru soluții practice poate precumpăni. La ce ne mai trebuie atâta teorie? De ce să filosofăm în raport cu educația? Credem însă că nu trebuie desconsiderate perspectiva clarificatoare, interogația și dubitația ce însoțesc întreprinderea practică. Mai ales că educația nu este numai gesticulație concretă, relație de influențare a celuilalt, ci și viziune, proiectare, intenționalitate, atitudine, rabatere valorizatoare. Până la urmă, succesul și relevanța practică ale formării țin și de cadrajul ideatic ce prefațează, însoțește sau ratifică un demers paideic. Gândirea despre educație nu este superfluă; aceasta se solidarizează și face corp comun cu procesul formativ propriu-zis. Gestul „comun” al profesorului (de istorie, de matematică, de biologie, de geografie, de economie, de religie, de sport etc.) de a transmite ceva ține și de ideea (percepția, reprezentarea) despre importanța a ceea ce comunică sau de poziția – didactică, epistemologică, deontologică – pe care o adoptă.
Trebuie să recunoaștem faptul că, în ce privește acțiunea formativă, presupoziția ideatică de pornire are o mare importanță, iar aceasta, mai devreme sau mai târziu, își va anunța prezența sau își va evidenția importanța. Dacă pleci la drum făcând educație, trebuie să îți asumi (sau să îți apropriezi) și anumite bagaje proiective, direcții ideatice, presupoziții sau concepții de viață. Educarea omului, chiar dacă a devenit o adevărată „știință”, „tehnologie”, chiar „industrie”, își subsumează în subtectonica sa și o serie de aliniamente teoretice, ideatice, chiar personale sau ideologice.
Din acest motiv am îndrăznit, în acest volum, să ne centrăm pe reflecție, pe ideație, pe filosofia acțiunii educative, nu dintr-un capriciu speculativ, ci din dorința de a arăta că educația capătă valoare, demnitate și performanță când este cuplată cu gândul cel bun.
Educația reușește, zidește și face bine individului și omenirii când se cuplează și cu un anumit angajament presupozițional – ideatic, metafizic, moral – ce, obligatoriu, trebuie s-o prefațeze, s-o direcționeze, s-o stimuleze, s-o aureoleze .
*
Un gând aparte de mulțumire îl aducem Editurii Polirom care, prin reprezentanții ei vizionari (nu-i numesc aici, dar se știu), a făcut loc și unor reprezentanți ai științelor educației în politica editorială, prin colecții și lucrări semnificative, pe care i-a editat și i-a promovat – eu fiind unul dintre beneficiari. Într-un timp și un context în care competența și profesionalismul au fost devalorizate, inclusiv la nivel de editare a unor politici de nivel macro, astfel de „ancore” culturale merită toată prețuirea.
Autorul
16 august, 2022, Bârnova, Iași
Notă. Mai multe pe: https://polirom.ro/stiintele-educatiei/7959-filosofia-educa%C8%9Biei.html