Ceva este putred în Danemarca. Să vedem anume ce …

A doua vizită în Danemarca din aceste zile (prima s-a derulat acum un an) are ca scop continuarea procesului de cunoaștere la fața locului a sistemului educativ și de formare din această țară. Echipa din România este alcătuită din optsprezece persoane – profesori din mediul universitar, decidenți și profesori din învățământului preuniversitar și tineri doctoranzi sau cercetători, toți adunați în jurul unui proiect POSDRU (coordonat de prof. Laurențiu Șoitu).

După cuvenitele proceduri de deplasare, de așteptări și transbordări prin cele trei aeroporturi, ajungem la destinație în orașul Holstebro, situat în nord vestul ținutului danez. Un orășel cochet, așezat, liniștit unde ai impresia că nimic nu mai trebuie făcut, adăugat, aranjat; toate lucrurile sunt puse la locul lor. Cenușiul vremii de afară este contrabalansat de albul sau coloritul viu, vesel al pereților dinlăuntru sau de lumina blândă a lumânărilor ce o găsești în orice spațiu delimitat, al interioarelor, ce imprimă o notă aparte de calm și intimitate.

Dimineața primei zile este dedicată vizitării Struer Gymnasium, o școală de nivel liceal (secundar superior). Suntem întâmpinați de directorul liceului, care ne prezintă sistemul danez de instruire și specificul educației realizate prin învățământul mediu cu toate articulațiile lui. Alți doi profesori ne aduc la cunoștință tipurile de programe și trăsăturile intervenției și consilierii psihopedagogice (scopuri, mijloace, instrumente). Se lucrează în echipe, se colaborează între protagoniști, fiecare intervenient fiind specializat pe o anumită problemă – dificultăți de învățare, probleme relaționale, comportamente atipice. Totul degajă firesc, responsabilizare fără încrâncenare, birocratizare, formalizare. Fiecare știe ce are de făcut, nu este stresat, suprasolicitat cu sarcini periferice, neimportante. Vizităm întreg spațiul școlar: internatul cu camere individuale, sălile de studiu, perimetrul de socializare, sala de mese, clubul, sala de festivități. O impresie copleșitor de tonifiantă,  confortul fiind funcțional, fără stridențe sau elemente disonante, care nu își au rostul. Elevilor li se acordă o autonomie mare, fiecare își gestionează spațiul și viața privată după cum dorește. Li se cere doar să învețe, restul îi privește. Probabil că o astfel de responsabilizare, încă de la vârsta adolescenței, face parte dintr-un program de autonomizare, de luare a vieții pe contul propriu. Masa o servim la restaurantul școlii. Sunt impresionat de curtea interioară, de zumzetul elevilor, de „amestecul” dintre elevi și profesori în timpul pauzei.

După pauza de prânz, ne deplasăm la „Centrul de Orientare Educațională și Profesională” din Herning, care are ca scop asigurarea serviciilor de ghidare a tinerilor în ce privește ofertele de școlarizare și de profesionalizare. Danemarca are consistente politici și strategii de implementare a acestor servicii la nivel național, regional, comunal. Asistența în cauză s-a dezvoltat mai ales în ultimii șase ani prin pârghii strategice, logistice, financiare susținute instituțional. Orientarea se concentrează la nivelul acelor perioade de trecere, mai ales în ce privește pasajul de la ciclul învățământului obligatoriu de 9 ani la ciclul liceal (de trei ani) și de la studiile liceale la cele de tip academic. La primul nivel, ghidarea începe în clasa a VII-a (deci cu doi ani înainte de a alege liceul), iar în timpul celor trei ani de liceu consilierea se asigură în fiecare an. Specialiștii psihopedagogi deservesc mai multe școli din regiune, mergând în diverse locații sau aducând în centru pe tineri pentru o mai aplicată îndrumare. Din câte ne dăm seama, astfel de structuri la noi în țară lipsesc sau sunt destul de timide (le putem localiza, poate, la nivelul unor ONG-uri, fie difuz prin intermediul activităților formale sau nonformale). Sistemul danez, în schimb, dispune de instituții și construiește demersuri specializate având acest scop.

Seara, după o scurtă plimbare, ne retragem câteva ore într-un restaurant tipic unde, la un pahar de vin și în fața unor platouri atrăgătoare, trecem în revistă impresii, constatări, păreri, proiecte.

A doua zi rămânem în oraș, deplasându-ne pedestru la “Centrul de Orientare pentru Tineri din Holstebro”. Cuvântul de bun venit și prezentarea centrului le realizează directorul instituției. O colegă din această instituție face câteva demonstrații, prezentând fișe electronice de înregistrare și consiliere a unor subiecți. Se lucrează aplicat, pe fiecare copil, activitățile putând fi gestionate de beneficiari (profesori, părinți, specialiștii din centru). Se evidențiază perspectiva temporală, se actualizează sau semnifică anumite date cu privire la intervențiile trecute, se depistează posibile soluții. Un astfel de instrument oferă o perspectivă globală asupra naturii intervențiilor și transformărilor respectivilor subiecți. Merită să reținem că este instituită o rețea informațională la nivel de țară unde datele se transferă de la un utilizator la altul, subiecții respectivi dispunând de un portofoliu descriptiv, cumulativ –  din perspectiva evolutivă și a mai multor intervenienți. Se creează în acest fel o „hartă” descriptivă a dinamicii comportamentale în timp a fiecărui elev, putându-se face prognozări și anticipări ale dezvoltării lor ulterioare. Se pun întrebări, se discută, se schimbă puncte de vedere.

După masa servită la un centru de formare a profesorilor, “Nørre Nissum”, lângă Lenwig,  ne deplasăm cu autocarul confortabil, pus la dispoziție în aceste zile de colegii danezi, spre coasta de nord-vest a țării, vizitând un oraș pescăresc, Thyborøn, renumit pentru distribuirea peștelui marin în toată lumea, după care, coborând în sud pe coastă, admirăm splendidele fiorduri daneze (mai calme decât cele norvegiene). Facem un popas la o cafea, ne pozăm, admirăm în fel și chip peisajul cu totul inedit.

Străbatem un spațiu întins, fără relief pregnant, un fel de câmpie unde din loc în loc mai apare și câte un delușor, câte o mică mlaștină, oarece păduri și huceaguri. Câmpurile sunt bine întreținute, unele având deja plantații, altele fiind pregătite pentru culturile de primăvară. Fermele, bine încadrate în peisaj și flancate de copaci feluriți atinși de răceala toamnei, sunt atent gospodărite, imprimând o notă de bună organizare, de rusticitate modernă, eficientă și pragmatică. Ruralul are o altă conotație față de cea de la noi. Celelalte așezări (e greu să faci diferența dintre sat și orășel), deosebit de bine întreținute, par golite de lume, vide, neanimate. Câte un biciclist mai sparge din când în când monotonia decorului. Nu știu de ce, dar comparând cu ce este la noi, parcă ceva lipsește din peisaj (animație, oameni stând la taclale, câini în căutarea unor stăpâni)…

În dimineața zilei următoare, câteva ore sunt rezervate vizitării unei școli primare ce face parte din rețeaua publică. Finalitatea acestei instituții este de a-i introduce pe copii în cultura și istoria țării lor simultan cu pregătirea pentru înțelegerea altor topici culturale; în același timp, educația formală are menirea de a inculca la elevi dorința de a învăța mai mult, de a le cultiva încrederea în propriile posibilități – ca fundament pentru a decide și acționa în mod autonom, pentru participare responsabilă și democratică. Munca profesorilor presupune un efort colaborativ, în echipe, pe bază de schimb de informații și autoguvernare. Autonomia lor se manifestă atât în prescrierea tratamentului didactic dar și în selecția și transmiterea conținuturilor de învățare. La fiecare clasă este desemnat un profesor diriginte ce tutelează îndeaproape activitățile elevilor precum și legătura cu părinții. Împreună cu ceilalți profesori ai clasei se elaborează pentru fiecare elev câte un plan individualizat de învățare. Acesta este digitalizat, deschis, putând adiționa din mers noi elemente. Un aspect inedit constă în existența a două portaluri, unul al părinților, prin care pot afla operativ informații despre evoluția copiilor lor (se intră la date pe bază de parolă), și un portal al elevilor, pentru a schimba informații, a pune întrebări, a dialoga, a depune propriile lucrări sau teme, a facilita structurarea unor echipe virtuale de lucru. Aceste elemente se constituie, în același timp, în prilejuri inteligente de gestionare a notelor sau a absențelor. Tot în această școală se asigură și servicii specializate copiilor cu nevoi speciale. Tendința manifestă este de reținere și integrare a acestor elevi în clasa curentă. Aflăm, de pildă, că printre acești copii se află și un băiețel român, de 8 ani, pe nume Matei, cu o ușoară dislexie. O învățătoare îl aduce pentru a-l cunoaște. E din Piatra Neamț, e vesel, deschis și dezghețat, bucuros de a revedea doamne și domni profesori de la el de acasă. Doamne, pe unde umblă românii noștri!…

După masă vizităm ceva cu totul special: o școală-internat pentru copii grași. Cum astfel de vlăstare sunt tot mai numeroase pe anumite meleaguri, și cum occidentalii își permit finețuri în materie de educație, s-a ajuns și la o astfel de realitate. Aflăm aici o comunitate școlară formată din circa 90 de adolescenți ce desfășoară activități de învățare și extrașcolare, cu conținuturi adecvate, sub supravegherea unor pedagogi cu vocație. Obiectivul acestei școli nu este de a-i determina să slăbească, să-și dimensioneze rațional dieta (cu toate că se valorizează și astfel de finalități, prin afișarea la panou a unor exemple reușite de slăbire), ci de a crea un spațiu optim de socializare, de a-i obișnui pe copii să (își) accepte statutul de persoană diferită fizic. După prezentarea filosofiei acestei școli de către directorul școlii (un tip destul de nonconformist, ce și-a deschis și închis expozeul cântând două melodii, acompaniindu-se la chitară), vizităm școala. Elevii sunt in timpul activităților extracurriculare, organizați pe grupuri și dedicându-se unor îndeletniciri aparent disonante cu spațiul școlar: într-un colț se face masaj și pedichiura unor colegi; în altă parte se asigură frizura și coafura pentru anumiți doritori; pe holul central se stă la coadă pentru a cumpăra bilete la spectacolul de la ora 20 dat de colegii-actori ai acestui așezământ; la chioșcul școlii se vând prăjiturile proaspăt făcute de colegii pe post de bucătari din ziua respectivă; bineînțeles, totul se negociază și se bazează pe încasarea de bani reali. De reținut este faptul că la bucătărie serviciile se asigură cu schimbul de către elevi, aceștia fiind ajutați de trei angajați maturi permanenți (cum se proceda cândva și la cantinele noastre studențești). Încă un amănunt: părinții copiilor vin de două-trei ori pe semestru în această comunitate pentru a petrece week-end-ul alături de copiii lor, participând la activitățile specifice, luând masa împreună și dormind laolaltă în cămin.

Ultima secvență a întâlnirii se consumă cu amfitrionul nostru, Peter, la Centrul de formare a profesorilor,  „Nørre Nissum” Seminarium, care s-a aflat permanent alături de noi în aceste zile, și care a răspuns întrebărilor noastre despre sistemul de formare a cadrelor didactice din Danemarca. Ei, și legat de asta, am aflat, în fine, că ceva e putred în această țară: și la ei strategiile de pregătire a profesorilor sunt pe cale de schimbare, că se trece de la formarea de tip colegial către formarea în universități, că sunt multe discuții și dispute,  că nu se știe ce și cum va fi…

Drept pentru care închei prezentele note cu un evident – și mărturisit – sentiment de bucurie și satisfacție!

Notă. Vizita de studiu s-a derulat în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2011