Rezumat. Textul prezent se focalizează pe evidențierea unor criterii de pertinență și de calitate a conținuturilor livrate prin intermediul mediului virtual, inclusiv a celor care se transmit prin dispozitivele de formare te tip e-learning. Încercăm să trecem în revistă o serie de standarde de calitate pornind de la experiența învățării virtuale, aflată în curs de derulare și expansiune, dar și prin preluarea unor criterii tradiționale care se dovedesc a fi valabile și în învățarea mediată de calculator. Aceste criterii devin necesare atât pentru cei care generează și propun astfel de conținuturi, dar și pentru beneficiari, pentru a alege în cunoștință de cauză cele mai bune cursuri care se livrează on-line.
Cuvinte cheie: e-learning, conținut educațional, curriculum, didacticizare, evaluare.
Introducere
Alături de învățarea clasică, ce presupune co-existență și prezență fizică, într-un cadru bine desenat din punct de vedere spațial și cronologic, în ultimele decenii s-a ivit un nou mediu de învățare, cel electronic, datorat noile tehnologii de informare și comunicare. Termenul de e-learning desemnează acea realitate educațională realizată prin intermediul rețelelor electronice și prin implicarea noilor tehnologii comunicaționale și multimedia. Prefixul e trimite la termenul de electronic, de on-line, de conectivitate directă sau amânată cu o entitate receptoare sau transmițătoare de mesaje educogene. E-learning-ul poate fi înțeles ca o abordare inovativă, interactivă, centrată pe educat, care face din mediul informațional un aliat de primă mână.
Conform unor specialiști în domeniu, pot fi conferite două sensuri conceptului de e-learning (Istrate, 2017):
- un sens larg, prin elearning (sau e-learning) înțelegându-se totalitatea situațiilor educaționale în care se utilizează semnificativ mijloacele tehnologiei informației și comunicării. Termenul, preluat din literatura anglo-saxonă, a fost extins de la sensul primar, etimologic, de învățare prin mijloace electronice, acoperind acum aria de intersecție a acțiunilor educative cu mijloacele informatice moderne. Aria semantică a conceptului e-learning interferează cu și se suprapune indefinit variabil pe o multitudine de termeni ce surprind varietatea experiențelor didactice care pot beneficia de suport tehnologic: instruire asistată/ mediată de calculator, digital/ mobile/ online learning/ education, instruire prin multimedia etc. Sub denumirea de software didactic/ educațional, o gamă largă de materiale electronice (pe suport digital/ multimedia) sunt dezvoltate pentru a susține procesul de educație: hărți, dicționare, enciclopedii, filme didactice, prezentări în diverse formate, cărți (e-books), teste, tutoriale, simulări, software care formează abilități, software de exersare, jocuri didactice etc.;
- un sens restrâns, elearning reprezentând un tip de educație la distanță, ca experiență planificată de predare-învățare organizată de o instituție ce furnizează mediat materiale într-o ordine secvențială și logică pentru a fi asimilate de studenți în manieră proprie. Medierea se realizează prin noile tehnologii ale informației și comunicării – în special prin Internet. Internetul constituie atât mediul de distribuție al materialelor, cât și canalul de comunicare între actorii implicați. Funcțional deocamdată doar la nivelul învățământului superior și în educația adulților, sistemul de instruire prin Internet replică și adaptează componentele demersului didactic tradițional/ față-în-față: planificare, conținut specific și metodologie, interacțiune, suport și evaluare.
Dintotdeauna, avansul tehnologic a iradiat și la nivelul structurilor de formare. Revoluția adusă de noile tehnologii constituie o provocare și pentru felul cum se face educația la un moment dat. Noua realitate educațională poate fi chestionată din mai multe puncte de vedere, după cum urmează (AFEC-Info, 2004):
| Dimensiuni ale e-learning-ului din punct de vedere: | Descriere |
| Instituțional | E-learning-ul este asimilat unei afaceri administrative, publice, contextualizată din perspectiva formativă și academică |
| Managerial | Conducerea vizează maximizarea caracterului educogen al mediului socio-cultural și disiparea inteligentă a cunoașterii |
| Tehnologic | E-learning-ul oferă suportului tehnic o relevanță cu totul aparte; infrastructura de ordin hardware și software face posibil noul cadru de instruire |
| Pedagogic | Dimensiunea pedagogică este intrinsecă edificiului e-learning și vizează rezolvarea unor probleme privind decelarea conținuturilor, stabilirea obiectivelor, proiectarea metodologică, organizarea situațiilor de învățare etc. |
| Etic | Considerațiile de ordin etic vizează stabilirea influențelor de ordin socio-politic, privind diversitatea culturală, particularitățile educaților, inegalitățile digitale etc. |
| Profilul interfeței | Interfața facilitează relația dintre emitentul cunoașterii și beneficiarul aflat în fața calculatorului; structura unei pagini web, designul și conținutul acesteia, dispozitivele de navigare, accesibilitatea, incitările prevăzute sunt tot atâtea elemente care generează un bun contact |
| Suport-resursă | Resursa poate fi directă, dar și implicită, prin promovarea unor circuite suplimentare de informare (trimiteri către alte pagini web) |
| Evaluare | Evaluarea și controlul sunt consubstanțiale acestei formule, atât la nivelul achizițiilor educaților cât și al dispozitivelor de formare propriu-zise |
Desigur, toate aceste dimensiuni devin relevante pentru a valida acest dispozitiv de învățare, a-l integra și valorifica în diverse contexte de formare. Ne vom focaliza, însă, în demersul actual, pe dimensiunea și pe criteriile de ordin pedagogic care stau la baza edificării unei situații de învățare cu efect benefic și major pentru educația contemporană.
Caracteristici ale conținuturilor instrucționale de tip e-learning
Curriculum-ul care se disponibilizează prin noile tehnologii trebuie să suporte redefiniri și redimensionări de ordin tehnic și pedagogic, ținând cont atât de caracteristici intrinseci noul cadru de învățare (de-localizarea formării, a-sincronicitate, autonomia sporită a educatului ), cât și de o serie de parametru ce caracterizează contextul mai larg, de ordin socio-cultural, în care se realizează educația. Cunoașterea savantă, prezentă atât de pregnant în conținuturile clasice, trebuie să facă loc, într-o măsură mult mai mare, cunoștințelor procedurale, de ordin metodologic și cu caracter oarecum metacognitiv. Nu numai ce să știe va fi important pentru elev, ci cum să știe, cum să caute, cum să semnifice cunoașterea – acesta pare a fi scopul noului parcurs educativ. Sugerăm, mai jos, câteva caracteristici ale conținuturilor instrucționale de tip e-learning.
- Granularitatea și secvențialitatea cunoașterii vehiculate. Cunoașterea didactică, ca principal referențial de accesat, este astfel structurată încât să existe o anumită independență a entităților care o compun, dar să asigure și o anumită solidaritate a întregului. Elementele de conținut se decelează astfel încât să existe o suficientă autonomie a acestora, dar și o dependență specifică la un alt nivel. Granularitatea se realizează prin decuparea conținutului în unități de sine stătătoare, care, prin combinare, generează un întreg mobil, mai larg sau mai restrâns, amplitudinea ținând de posibilitățile cursantului de dilatare a unui spațiu problematic.
- Modularitatea, respectiv proprietatea asigurării unei articulări globale a elementelor de conținut și a unei reconfigurări circumstanțiale. Fiecare element cognitiv este legat sau „caută” un alt element ce conduce la o îmbogățire pe ansamblu. Ceva se poate lega de altceva, combinatorica fiind nesfârșită. Secvențele informaționale se decelează printr-o prelucrare minuțioasă a temei, asigurându-se coerența internă a acestora. Totodată, e nevoie și de o deschidere de principiu către alte cuante informaționale, alcătuind un ansamblu, care le rândul său trebuie să fie dinamic, generator de noi poziționări și resemnificări.
- Dimensionarea flexibilă a conținuturilor, pe „măsura” educaților, în concordanță cu individualități și particularități multiple. Individualizarea presupune o configurare multietajată a conținuturilor astfel încât fiecare subiect să găsească în oferta pusă la dispoziție elemente convenabile, care să-l intereseze și pe care să le poată înțelege. Parcursul de formare se diferențiază de la individ la individ, personalitatea individuală fiind prezervată și întărită. Manipularea cunoașterii va sta, astfel, la discreția educatului. Chiar dacă elementele bazale sunt aceleași, prin combinatorica infinită a acestor entități funciare se vor genera platforme ideatice dintre cele mai diferite, evitându-se dictatul și uniformizarea cognitivă, atât de periculoase pentru sănătatea spiritului uman.
- Asigurarea unei performativități și a unor ritmuri particulare de accesare și de cuprindere. Nimeni nu este obligat să meargă în întregul complex cognitiv și să înțeleagă totul. Fiecare poate progresa în ritmul propriu, specific. Dacă ceva nu este cuprins, se poate lăsa pentru o învățare ulterioară.
- Progresivitatea și multilateralitatea accesării savoir-ului, întrucât intrarea în câmpul cunoașterii se poate face prin mai multe locuri, nici unul impunându-se ca fiind privilegiat. Ceea ce este important poate fi învățat fără a se cunoaște toate elementele ansamblului. Învățarea de tip „fractal” și-a găsit, în fine, o formă concretă de manifestare. Secvența (fărâma) de cunoaștere poate capta in nuce toată amploarea sau splendoarea noosferei. Accesul la cunoaștere se face treptat, secvențial, rămâne deschis, neinstaurându-se doar o singură „poartă regală” de intrare totală în edificiul cunoașterii.
- Caracterul auto-structurant al conținutului, în sensul că acesta se auto-conduce și se auto-edifică, prin elementele metodologice ce însoțesc traseul de cunoaștere propriu-zis. La tot pasul, cursantul găsește indici metodologici de înțelegere, marcatori suplimentari de semnificare și de lărgire a edificiului cunoașterii. Ți se dau nu numai cunoștințe, ci și căi de interpretare a acestora, trasee către noi sensuri, alternative de căutare și cuprindere. Ești învățat cum să înveți mai departe.
Posibile criterii de evaluare a unui curs online
Un curs on line este o provocare atât didactică, cât și tehnică, informatică. Generarea unui conținut de acest tip presupune complementarități de competențe, recentrări discursive și explicative, dar și noi tipuri de didacticizări, de corelări inspirate dintre conținut și formă, dintre așteptat și imprevizibil, dintre știut și neștiut, dintre continuitate și discontinuitate, dintre ce este dat și aflat pe cont propriu. Considerăm că evaluarea unui astfel de produs – compozit (ca structură) și colaborativ (ca autori ai secvențelor/etajelor de conținut) – se poate realiza pornind de la următoarele elemente:
(mai multe pe: Caracteristici și criterii de calitate a unui conținut didactic de tip e-learning, DIDACTICA PRO, Revista de Teorie și Practică Educațională , nr. 1 (119), 2020, pp. 2-9, ISSN 1810-6455 (Categoria B), Chișinău), https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/2-9_2.pdf
Opinia mea este că metodele digitale sunt o falsă problemă. Învăţământul se află în criză încă din anii 70, iar suprapunerea stratului digital n-a făcut decât să agraveze această situaţie.
1. CORIDORUL DIGITAL. E greu de spus dacă digitalul va prelua 90% din activitatea umană, inclusiv metodele clasice educaţionale. Apariţia tiparului a stârnit aceeaşi neîncredere, fiind considerat un capriciu, o modă trecătoare. Nu ştiu dacă ar trebui să dedicăm timp şi energie unei asemenea previziuni, dar e clar că radicalizarea nu rezolvă nimic. Avem adepţi ai digitalului şi adepţi ai metodelor clasice, când în realitate ambele opţiuni sunt UNELTE şi nu scopuri în sine. Generaţia tânără va rămâne fascinată de cărţile bune, după cum va rămâne fascinată şi de conţinut digital bine realizat. Alfabetizarea digitală este o necesitate, dar cine decide dacă avem o alfabetizare a mediului tipărit? Cei care se descurcă prost cu uneltele tipărite se vor descurca la fel de prost şi cu cele digitale.
Dacă acceptăm teoria unui coridor de trecere între tipar şi digital, mi se pare necesar ca cele două să fie îmbinate armonios, cel puţin până traversăm pasajul.
2. DISPARIŢIA POVEŞTILOR SAU DISPARIŢIA POVEŞTII? – Teza lui Lyotard despre dispariţia metapovestirilor – excelentă dezvoltare făcută de prof. Emil Stan în Pedagogie postomernă – a fost înţeleasă greşit, după cum greşit a fost înţeles chiar Lyotard. Poveştile n-au dispărut, ci s-au perimat. Necazul e că adepţii informaţiei pure – servite sec şi prompt – s-au grăbit să îngroape însuşi scheletul naraţiunii, decretând ritos că în timpurile actuale e mai potrivit puzzle-ul informaţional decât coerenţa narativă. Învăţământul, golit de sens, s-a atomizat şi s-a transformat treptat într-o acumulare de cunoştinţe, un fel de punguţă plină cu pietricele şi cioburi sticlă colorată.
Există posibilitate ca sensurile clasice să-şi trăiască astăzi ultimele clipe? Cred că n-o putem exclude, oricât de mult disconfort ar crea. Semnalele din sistemele educaţionale arată că tinerii pot fi înţeleşi ca nişte seimosgrafe super-sensibile. Revolta lor vine din faptul că generaţia care îi educă a fost preocupată mai mult de conservarea vechilor sensuri decât de descoperirea altora noi. În plus, perimarea sensurilor nu mi se pare un lucru îngrozitor: dacă sunt percepute ca vii, sensurile pot trece prin procese de maturizare şi schmbare ca orice alt organism.
3. TRECEREA PRIN PALETĂ – Un blueprint al omenirii ar arăta că fenomele se repetă ciclic. Văile şi dealurile lui Blaga, coloana lui Brâncuşi sau anotimpurile economice ale lui Kondratiev demonstrează clar acest fenomen. Totuşi, această repetiţie n-ar trebui să fie aceeaşi. Pictorii numesc fenomenul „trecere prin paletă”; o culoare se repetă pentru a rezulta o dominantă cromatică, dar la fiecare repetiţie artistul va schimba nuanţa, amestecând puţin din altă culoare.
Poveştile n-au dispărut, pentru că oamenii sunt în continuare însetaţi de sens, ci trebuie doar „trecute prin paletă”. Câtă vreme nu le vom nuanţa şi ne vom pierde fie în oceanul de informaţie, fie într-o mare de nostalgie, criza învăţământului nu se va sfârşi. Elevii vor reacţiona, şi pe bună dreptate, căci natura lor e îndreptată spre viitor, nu spre trecut.
Ar trebui să eliminăm trecutul? Nicidecum, dar ar trebui să-l integrăm şi să-l scuturăm de patina timpului. Ar trebui să găsim sensurile originare, îngropate în straturi de preconcepţii şi uneori de fals intelectualism, şi să vedem în ce măsură le putem aplica situaţiei actuale. Mi se pare un exerciţiu dificil, dar necesar.