Experiența pandemică, dincolo de spiritul de solidaritate în a identifica soluții și căi de ieșire de impas, a ocazionat și accentuarea unor fenomene anomice, de prejudiciere a semenilor noștri la adăpostul unor artefacte care, aparent, ar diminua, transfigura, deturna violența umană. Trăim într-un mediu polimorf din punct de vedere ale influențelor formative. Atât din perspectiva conținuturilor, dar, mai ales, al „canalelor”, „strategiilor”, „situațiilor” educative, cadrul de manifestare s-a lărgit spre nonformal sau informal, ceea ce, în principiu, e un câștig. La ceea ce era deja, s-a adăugat interacțiunea masivă prin mediul cibernetic. Noua realitate vine și cu solicitări sau precauții ce trebuie să facă față indefinitului, relativismului, chiar unor interpretări, interpelări sau poziționări pernicioase. În „oceanul” de injoncțiuni sau conectivități informaționale putem afla nu numai atitudini valorice înalte și responsabile, demne de luat în seamă, ci și incitări ce periclitează atât valorile universale sau comunitare, cât și opțiuni definite pe linie personală, spirituală, culturală, contextuală.
Generalizarea „zgomotului” digital (de neevitat) nu este urmată, din păcate, și de o necesară asumare sau responsabilizare pe linie valorică. Violența umană, ca propensiune antropologică, nu a fost diminuată sau „stinsă” în contextul comunicării actuale, bazată pe noile tehnologii. Chiar dacă aceasta s-a „virtualizat”, s-a „subtilizat”, a îmbrăcat chiar haine „ademenitoare”, nu înseamnă că nu se activează sau proliferează pe mai departe, îndărătul unor interacțiuni comunicaționale, forme discutabile, perfide, periculoase, chiar abominabile de relaționare. Dimpotrivă, violentarea a luat noi contururi, s-a metamorfozat în forme deosebit de sofisticate, versatile, absconse, dar cu aceeași încărcătură malefică – sau și mai mult – comparativ cu violența „clasică”, generată în cadrul natural sau fizic de interacțiune. În cele ce urmează, evidențiem câteva trăsături ale hărțuirii cibernetice, ca actuală formă de manifestare a violentării umane specifice erei comunicaționale, și care se manifestă inclusiv în structurile educaționale.
Realizând o sinteză a considerațiilor avansate în diverse luări de poziție, vom încerca, mai jos, să conturăm câteva note definitorii ale cyberbullying-ului, respectiv a agresivității generate sau întreținute de noile tehnologii de comunicare:
1. Cyberbullying-ul este o formă de violentare intenționată a alterității, editată și premeditată în contextul interacțiunii virtuale cu efecte de prejudiciere, stres și dereglare la nivel personal, grupal, social.
2. Efectul acestei violentări crește proporțional cu performativitatea sistemului tehnic de a statua distanțe fizice și psihologice dintre protagoniști și cu nepregătirea sau „analfabetismul cibernetic” al acestora.
3. Având la bază resorturi ce funcționează și la nivelul bullying-ului direct, „tradițional”, hărțuirea cibernetică prelungește procesualitatea clasică a hărțuirii, adăugând noi dimensiuni sau efecte activate sau facilitate de noile tehnologii.
4. Agresiunea se bazează pe un dezechilibru de putere sau abilitate, existentă ca atare sau construită, pe o diferență de expertiză în a exploata mediul electronic în vector al interpelării negative, pernicioase, prejudicioase…
(mai mult pe: https://www.mesagerulsfantulanton.com/content/hartuirea-cibernetica-ipostaze-si-implicatii )