Educația este un domeniu deosebit de dinamic, iar provocările ivite obligă la atitudini sau abordări reflexive pe responsabile și în cunoștință de cauză. De multe ori, incitările practice depășesc presupozițiile teoretice – clasice sau mai noi, și, de aceea, revizuirile sau resemnificările ideatice devin obligatorii. Desigur, și teoria o poate lua înaintea practicii, prefigurând un anumit tip de educație, dar, de cele mai multe ori, abordările reflexive sunt „trezite”, întreținute, revizuite sau „dinamitate” de evoluțiile concrete. De fapt, între teoria și practica educațională se instituie o circularitate sporitoare sau clarificatoare care face ca transformările de fiecare parte să conducă la plusuri, la mai multă clarviziune epistemologică și eficiență practică.
„Zbaterile” teoretice cu privire la educație se pot manifesta în mai multe feluri, prin pârghii sau la diferite niveluri de fundamentare, procesare, explicitare, toate având rolul lor – cel puțin ca intenționalitate – în ce privește incidența asupra derulării proceselor formative. Atât abordarea fundamentală cât și cea practic-aplicativă, atât reflecția deductivă cât și adevărurile generate pe bază de dovezi sau cercetări empirice, precum și celelalte tipuri de abordări, vin să întemeieze, să lumineze, să gireze noi moduri de a face educație, având adresabilitate diferențiată funcție de nevoile sau așteptările unor beneficiari. Există zone înalte ale cunoașterii de factură pedagogică, vehiculată între cercetători, dar există și niveluri ale cunoașterii „medii” sau „de jos” (pe direcție practică, ne referim la acele cunoștințe transformate în structuri aplicabile, didactice, acționale) care pot avea impact direct și sunt absorbite ușor și imediat de câmpul procesualității educaționale. Denivelările explicative sunt expresia diversității de canale de receptare și de aplicare a ceea ce se știe în materie de teorie și practică educațională. Pluralitatea de „voci”, explicative sau acompaniatoare, se justifică pe deplin, dat fiind complexitatea și multitudinea de cerințe sau așteptări pentru actorii antrenați în faptul educativ: profesori, elevi, părinți, cercetători, decidenți, structuri comunitare etc. Fiecare dintre acești factori sunt interesați de anumite tipuri de explicitare a cunoașterii pedagogice preluând acele ipostaze de discurs compatibile cu nevoile sau zonele lor de competență. De asemenea, corpusurile explicative pot fi atât sistematice, complete, integrative, dar pot fi și fragmentare, punctuale, fulgurante, ambele variante având justificare și funcționalitate. Cu condiția ca acestea să nu inducă confuzie, „zgomot” procedural, laxism, relativism, neîncredere.
În prezentul volum ne-am propus să punem laolaltă, să integrăm și să valorizăm perspective diverse, ca niveluri de explicitare, zămislite în ultimii ani, dar care au ca „fir roșu” educația în dinamica ei, atât în ce privește dimensiunea intrinsecă, tehnică, dar și în cea care ține de dinamica procesuală de ordin instituțional, decizional, politic. Desigur, problematizările sunt determinate și de un anumit context evenimențial, cronologic, socio-politic, cel indus de starea de pandemie sau de război (cel din Ucraina și, mai recent, din Israel). Oricât de mult ne-am dori să ne claustrăm în „turnul de fildeș” teoretic, nu avem cum să nu aruncăm priviri (și) asupra desfășurărilor faptice. Aceste țintiri vor conduce la anumite atitudini, poziționări, valorizări, ratificări, propuneri. Implicarea pedagogului teoretician presupune și astfel de angajamente care dau mărturie, în cele din urmă, unei forme de atașament față de o cauză pe care încearcă să o deservească.
Încât, textele care urmează reprezintă atât abordări teoretice „clasice”, de tip academic, dar și poziționări mai libere, mai puțin încorsetate de canoanele explicației științifice, dar cu sinceritate și în cunoștință de cauză (sunt imersat în sistemul de învățământ universitar și, prin natura specializării, coabitez și mă „hrănesc” din cel preuniversitar). Ca modalitate de „punere în formă”, am apelat atât la scrierea științifică, dar și la explicația argumentată, comprehensiunea interpretativă, expozeul eseistic, reprezentări sau opinii exprimate prin interviuri, confesiuni, „povești de viață” etc. Fiecare modalitate are particularitatea ei: ceea ce nu poate fi demonstrat prin textul academic, poate fi surprins, punctat, sugerat, dus mai departe prin construcție deductivă, opinie, proiecție, fulgurație a gândului. Aceste moduri de raportare se pot completa reciproc și pot da seama, mai nuanțat sau pătrunzător, asupra obiectului educației – în complexitatea și specificitatea lui.
Gama tematică, evocată în acest volum, are câteva pregnanțe ce țin de evoluții sau discuții mai recente: justificarea și funcționalitatea unei pedagogii digitale, rolul mentoratului în formare, statutul și căi de implementare a învățământului dual, noi competențe de asumat de către profesori, integralități și noi corelații dintre anumite componente ale educației, importanța educației pentru pace, influența gadgeturilor în dezvoltarea tinerilor, statutul profesorului debutant, rolul spiritualității în structurarea personalității, „epopeea” generării, asumării și implementării noilor legi ale educației, evocarea unor modele sau experiențe paideice exemplare, maladiile instituirii masteratului didactic, alte „fărâmituri” cu conotație formativă, atitudini exprimate în interviuri etc. Compoziția este de tip „puzzle”, piesele se așează până la urmă după o logică ce se revelează pas cu pas, atât la nivelul economiei tematice intrinseci cărții, cât și raport cu abordări avansate în lucrări anterioare. Acestea, și câte or mai fi, arătate ca atare sau întrețesute „printre rânduri”, dau mărturie că autorul, chiar dacă i se atașează atributul de pedagog „de catedră”, este atent și implicat, atenționează sau deplânge stări de fapt, evoluții, involuții. Implicarea nu poate fi nicidecum decizională, autorul ca atare fiind încapsulat într-un sistem ce cu greu i se poate opune. Printre puținele „arme” de care dispune, este luarea unei poziții prin cuvânt, pe bază de cunoaștere și „experiere” a unor procese în care este angajat și la care este obligat să reflecteze. Nefiind un simplu spectator, se amestecă – cât îi permite statutul – și în acțiunea de pe „scenă”.
Desigur, și alte teme sunt aduse în discuție, direct, difuz sau tangențial, în raport cu fluxul ideatic principal. Multe dintre ele au fost publicitate operativ, ca reacție față de curgerea evenimentelor, prin cele mai oportune canale (media tipărită, rețele de socializare, pagina web personală etc.). Efemeridele, ca mod de interpelare a realității, nu trebuie desconsiderate. Chiar dacă se bazează pe o gesticulație imediată, naturală, neaoșă, ele pot exprima nu numai o stare de spirit (reactivitatea spontană a unui evaluator vigilent), ci și celeritatea, directivitatea sau distanțarea față de o cenzură constrângătoare. Încercarea de a strânge și „împacheta”, oarecum sistematic, intervenții „împrăștiate” e un gest firesc, didactic, de oferire a unui „buchet” integrat, printr-o radiografiere și legare trans-ideatică a unor propensiuni care au ca centru unificator dorința de a face bine sistemului educațional românesc.
Nu ascundem faptul, în numele transparenței, că unele evoluții recente ale învățământului nostru ne-au determinat să fim mai interesați și mai motivați în a lua atitudini, când a fost cazul, în legătură cu decizii voluntariste, politicianiste, nefundamentate științific, oportuniste, pompieristice, deseori în necunoștință de cauză de către actori (în general, decidenți) care, până la urmă, s-au dovedit a fi inadecvate, pernicioase, greu sau imposibil de translat în practică. Însă, până la un moment dat, deciziile lor au avut (au și în prezent) consecințe discutabile sau chiar negative în legătură cu mersul educației. De aceea, și pe viitor, simultan cu defrișări constante de ordin teoretic, ideatic, vom continua să fim atenți și să chestionăm tot ce se întâmplă pe tărâmul concreteții educaționale – declamate, vizate, înfăptuite – dintr-o perspectivă critic-constructivă. Ne vom rezerva o parte din resurse pentru a urmări, monitoriza sau evalua procesualitatea educațională reală sau posibilă, dinamici dorite sau ivite pe neașteptate în acest domeniu.
Aducem mulțumiri colegilor profesori, studenților noștri, formatorilor din mediile spirituale, comunitare, antreprenoriale etc. și altor preopinenți care, de-a lungul vremii, au venit cu întrebări, ne-au provocat, ne-au activat resurse și energii pentru a încerca răspunsuri sau atitudini, cum sunt și cele prezente în această carte. Eventualul rod, adus de actuala lucrare, se datorează, cu prisosință, și contribuției acestora. Posibilul răspuns satisfăcător și folositor este condiționat și de calitatea întrebării și problematizării, de consistența, promptitudinea, oportunitatea acestora.
Și, desigur, exprimăm reverență și prețuire truditorilor, întru interes față de educație, de la Editura Polirom, care, și de această dată, ne facilitează comunicarea cu cei care formează, la diferite niveluri și în diverse feluri, valorizând și solidarizând comunitatea educatorilor!
Autorul 15 octombrie, 2023
(Mai multe despre carte aflați pe: https://polirom.ro/structuri-continuturi-tehnici/8266-educa%C5%A3ia.html )